Școala Gimnazială „Toma T. Socolescu” Comuna Păulești

Sat Păulești, Calea Unirii, nr 182

CALENDAR de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2023-2024 conform ORDIN M.E. nr. 3.771 din 9 februarie 2024

1. Evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a – EN II:

Limbă și comunicare – scris – Limba română – 13 mai 2024

Limbă și comunicare – citit – Limba română – 14 mai 2024

Matematică și Științe ale naturii – 16 mai 2024

2. Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a – EN IV:

Limba română – 21 mai 2024

Matematică – 22 mai 2024

3. Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a – EN VI:

Limbă și comunicare – 28 mai 2024

Matematică și Științe ale naturii – 29 mai 2024

Înscriere Clasa Pregătitoare 2024-2025

La Școala Gimnazială Toma T. Socolescu Comuna Păulești, planul de școlarizare cuprinde pentru anul școlar 2024-2025 existența a două clase pregătitoare- una la Păulești și una la Găgeni. Ambele vor funcționa cu câte 22 de locuri.

La Școala din Păulești se pot înscrie copii ai căror părinți au domiciliul în satele Păulești, Păuleștii Noi și Cocoșești, iar la Școala din Găgeni se înscriu copii care au părinți cu domiciliul în satul Găgeni.

Ziua porților deschise va avea loc marți 2 aprilie 2024, de la ora 12, în ambele școli.

Parinții ai căror copii au urmat învățământul prețcolar și care împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani pana la data de 31 august, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii in învățământul primar în clasa pregătitoare. Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, cererile de înscriere pot fi depuse începând cu 11 aprilie 2024.

înscrierea copiilor în învatamantul primar se face prin depunerea unei cereri-tip de inscriere insotite de documente justificative. Cererea-tip de inscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin posta sau se poate depune la secretariatul unitatii de invatamant la care parintele doreste inscrierea copilului, in perioada prevazuta de Calendarul inscrierii in invatamantul primar.

In situatia completarii online a cererii de inscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin posta, parintele va transmite unitatii de invatamant declaratia-tip pe propria raspundere.

Validarea cererii-tip de inscriere este obligatorie si se face la unitatea de invatamant la care parintele solicita inscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice si consta in compararea datelor introduse in aplicatia informatica cu documentele transmise de catre parinte. Prezentarea de inscrisuri false se pedepseste conform legii si atrage pierderea locului obtinut prin frauda.

In situatia depunerii cererii-tip de inscriere si a documentelor justificative direct la unitatea de invatamant, verificarea si validarea datelor introduse se fac in prezenta parintelui si a cel putin unui membru din comisia de inscriere, conform programarii realizate de catre unitatea de invatamant.

In situatia in care cererea-tip de inscriere se completeaza la sediul unitatii de invatamant la care se doreste inmatricularea copilului, completarea datelor in aplicatia informatica se face in prezenta parintelui, de catre un membru al comisiei de inscriere din scoala. In acest caz, imediat dupa completarea cererii-tip de inscriere se realizeaza validarea acesteia. Comisia de inscriere din fiecare unitate de invatamant asigura imprimarea unui numar de cereri-tip de inscriere care sa fie completate de mana de catre parinti, in situatia in care completarea cererilor-tip de inscriere nu se poate face direct in aplicatia informatica, din motive obiective, cum ar fi intreruperea alimentarii cu energie electrica, imposibilitatea temporara a conectarii la internet si altele asemenea. In aceste cazuri, comisia informeaza persoanele care se prezinta pentru inscriere despre situatia aparuta si le solicita acestora sa completeze manual cererea-tip de inscriere si sa o semneze. Parintii sunt informati ca, dupa remedierea situatiei speciale, vor fi invitati din nou la unitatea de invatamant pentru a verifica datele introduse in aplicatia informatica, pe baza cererii scrise depuse anterior, prin semnarea exemplarului de cerere-tip tiparit din calculator.

Parintele depune, in momentul completarii cererii-tip de inscriere la unitatea de invatamant sau, dupa caz, in momentul validarii acesteia, o copie a actului de identitate propriu si o copie a certificatului de nastere al copilului, certificate conform cu originalul de catre secretariatul unitatii de invatamant, pe baza documentelor originale.

In situatia copiilor care nu detin un certificat de nastere se aplica prevederile art. 105 alin. (11) din Legea invatamantului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificarile si completarile ulterioare. In acest caz, inscrierea se face in baza datelor de identificare declarate de parinte sau de reprezentatul legal al persoanei minore, respectiv: numele de familie si prenumele, data si locul nasterii declarate ale persoanei minore pentru care se solicita inscrierea, numele de familie siprenumele parintilor sau, dupa caz, numele de familie si prenumele reprezentantului legal, precum si domiciliul minorului stabilit conform dispozitiilor art. 27 alin. (2) si (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenta, domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

In cazul in care cererea-tip de inscriere este completata pentru un copil care implineste varsta de 6 ani in perioada 1 septembrie – 31 decembrie inclusiv, alaturi de documentele mentionate anterior, parintele transmite si o copie a recomandarii de inscriere in clasa pregatitoare.

Parintii divortati depun la inscriere dovada modului in care se exercita autoritatea parinteasca si la care dintre ei a fost stabilita locuinta minorului.

Astăzi, 15 octombrie 2023, elevi din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a Școala Gimnazială ,,Toma T. Socolescu” Comuna Păulești și Școala Gimnazială ,,Vlad Mușatescu” Găgeni vor merge în București pentru a susține Echipa de fotbal României în meciul cu Andorra de pe Arena Națională din București

REZULTATE EVALUAREA NAȚIONALĂ 2023

Înscrierea în învățământul primar 2023 – 2024 // Cele mai frecvente întrebări și răspunsuri

Regăsiți mai jos, sub forma întrebare – răspuns, sinteza principalelor elemente cuprinse în calendarul și metodologia-cadru pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2023 – 2024. Sursa este https://www.edu.ro/intrebari_frecvente_raspunsuri_faq_inscriere_invatamant_primar_2023_2024

CE COPII POT FI ÎNSCRIȘI ÎN CLASA PREGĂTITOARE?

⇒ Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2023, inclusiv

⇒ Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023 –  în baza recomandării pentru înscrierea în învățământul primar*, eliberată de unitățile de învățământ de nivel preșcolar sau, dacă nu au frecventat grădinița**, în baza evaluării Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), după caz.

Pentru obținerea recomandării de înscriere în învățământul primar, eliberată de unitățile de învățământ de nivel preșcolar, sunt necesare:

– înregistrarea cererilor transmise/depuse la unitățile de învățământ de nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare;

– eliberarea/transmiterea către părinte de către unitatea de învățământ de nivel preșcolar a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz.

CUI SE ADRESEAZĂ EVALUAREA CJRAE/CMBRAE ?

⇒ copiilor care  împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023 și nu au frecventat grădinița

⇒ copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2023 și care s-au întors din străinătate.

** În vederea evaluării copiilor care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate sunt necesare:

– înregistrarea de către CJRAE/CMBRAE a cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinți pentru copiii care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3.445/2022;

– planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării + afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare;

– desfășurarea evaluării;

– eliberarea/transmiterea către părinte de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;

– soluționarea de către Comisia județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar (Comisia județeană/a municipiului București) a situațiilor excepționale care necesită amânarea înscrierii în învățământul primar.

CÂND ȘI UNDE SE REALIZEAZĂ EVALUAREA COPIILOR?

⇒  Evaluarea copiilor de către CJRAE/CMBRAE este programată în perioada 5 – 26 aprilie 2023

⇒  Evaluarea se face atât la sediul CJRAE/CMBRAE, cât şi în diferite centre din judeţ/municipiul Bucureşti, cu prioritate în grădiniţe.

LA CE UNITATE DE ÎNVĂŢĂMÂNT POATE FI ÎNSCRIS UN COPIL?

Părintele poate opta:

1. pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este automat înscris, în baza validării cererii de înscriere;

2. pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.

Notă: Părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere

UNDE VOR AVEA LOC ÎNSCRIERILE?

La unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului.

Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi validate direct la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului.

Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online pe site-ul dedicat, dar după completarea acestora, părinții trebuie să meargă la unitatea de învăţământ pentru care doresc înscrierea copilului în vederea validării cererii.

CARE SUNT ACTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE?

  • Cerere-tip de înscriere (tip) – disponibilă în momentul începerii procesului de înscriere
  • Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului
  • Copie şi original – certificatul de naştere al copilului
  • Recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare (acolo unde este cazul).
  • Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).

CARE ESTE CALENDARUL DE COMPLETARE/DEPUNERE A CERERILOR?

În perioada 3 – 18 mai 2023, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa cererile-tip de înscriere online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor.

De asemenea, în aceeași perioadă vor fi depuse/transmise cererile-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simplă.

CÂND ȘI UNDE VOR FI AFIȘATE LISTA ELEVILOR ÎNSCRIȘI ȘI LISTA LOCURILOR LIBERE?

⇒ 31 mai (pentru prima etapă de înscriere): afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul fiecărui inspectorat școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere

⇒ 15 iunie (pentru a doua etapă de înscriere): afișarea în fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

CARE SUNT CRITERIILE DE DEPARTAJARE PE CARE ŞCOLILE LE APLICĂ DACĂ NUMĂRUL DE COPII ESTE SUPERIOR NUMĂRULUI DE LOCURI?

I. Criterii generale:

a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;

b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;

c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;

d) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă.

II. Criterii specifice:

⇒  Sunt aplicate după criteriile generale şi numai dacă acestea nu reuşesc să facă departajarea între copii, cu excepţia situaţiilor prevăzute de metodologia-cadru

⇒  Sunt elaborate de către fiecare unitate de învăţământ în parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de către părinţi/tutori legali şi nu pot fi discriminatorii, respectiv trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale, indiferent de condiţia socială, financiară, indiferent de naţionalitate, rasă, religie, confesiune, sex etc.

DE UNDE ÎŞI POT PROCURA PĂRINŢII INFORMAŢII?

  1. Internet: inspectoratele şcolare generale vor afișa, pe prima pagină a site-urilor proprii, o secţiune numită Înscrierea în învăţământul primar 2023
  2. Direct de la şcoli
  3. Prin intermediul liniei telverde (la nivelul inspectoratului școlar). 

EXISTĂ SUFICIENTE LOCURI PENTRU COPII ÎN CLASA PREGĂTITOARE?

Da, fiecare copil are un loc asigurat. Numărul de locuri alocat prin cifra de şcolarizare pentru clasa pregătitoare este mai mare decât numărul copiilor.

CUM FUNCŢIONEAZĂ ÎNSCRIEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR PRIVAT?

Înscrierea se face în prima etapă.

Înscrierea se face direct la unitatea de învăţământ sau prin formularul online, dacă unitatea de învăţământ autorizată/acreditată şi-a introdus toate datele în aplicaţia informatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare, la fel ca unităţile de învăţământ de stat. Dacă nu, înscrierea se face doar la unitatea de învăţământ. În cazul înscrierii online, validarea înscrierii se face la sediul unităţii de învăţământ dorite.

În cazul în care, din diferite motive, copilul nu este înmatriculat la unitatea de învățământ particular solicitată, acesta poate fi înscris la școala de circumscripție, dacă părintele/ tutorele legal instituit/ împuternicitul legal a bifat opțiunea de întoarcere la școala de circumscripție sau, în caz contrar, participă la a doua etapă de înscriere.

CE ESTE IMPORTANT DE ȘTIUT DESPRE CEREREA DE ÎNSCRIERE ONLINE?

Atenție! Completarea cererii de înscriere online nu garantează înscrierea copilului dumneavoastră în unitatea de învățământ și nu elimină obligativitatea de a vă prezenta la unitatea de învăţământ unde doriţi înscrierea cu dosarul complet al copilului, în vederea validării.

Simularea Evaluării Naționale va avea loc în zilele de 20 și 21 martie 2023

Înscrierea în clasa pregătitoare 2023-2034

Dar din dar se face rai

Dar din dar se face RAI, iar voi, dragi părinți, bunici și localnici, ați reușit să ne demonstrați din plin acest lucru. 🙏🏻

⚪️ Am demarat timid acest proiect, fără prea multe așteptări, dar cu dorința în suflet de a aduce un mic zâmbet pe chipurile unor copii care își petrec o mare parte din viață într-un salon de spital, iar, datorită vouă, dorința noastră a devenit realitate.

⚪️ Prima ediție a târgului caritabil de mărțișoare, lucrate de mâini mici și mari, s-a dovedit a fi un real succes, iar împreună am reușit să strângem suma de 5916 RON 🥳, sumă care va ajunge către secția de Hemodializă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie Sklodowska Curie, cu sprijinul fundației Dăruiește Viață.

⚪️ Întregul personal al Grădiniței Păulești vă mulțumește și vă este recunoscător pentru toată implicarea de care ați dat dovadă!❤️🤍

Târg caritabil cu ocazia zilei de 1 Martie

Dragi părinți, bunici și locuitori ai comunei Păulești, vă așteptăm cu drag în perioada 21- 28 Februarie 2023 la târgul caritabil care va avea loc în curtea grădiniței, unde veți putea viziona și cumpăra mărțișoare pentru persoanele dragi vouă, confecționate de preșcolari și cadrele didactice. Suma de bani obținută în urma acestui târg caritabil va fi donată către Centrul de Hemodializă al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Marie Sklodowska Curie.

,,We are children of the world”, la Școala Gimnazială ,,Toma T. Socolescu” Păulești

Proiectul Erasmus ,,We are children of the world” se desfășoară la ciclul primar avînd ca parteneri școli din Turcia, Grecia, Austria și Lituania.

Coordonator proiect, profesor învățământ primar Stănescu -Necula Laura, prof. Limba engleză Niculae Ioana -școli implicate în proiect Școala Gimnazială.,,Toma T.Socolescu”Păulești și Școala Gimnazială .,,Vlad Mușatescu ” Găgeni.

În perioada 12-16 ianuarie 2023 în cadrul proiectului partenerii proiectului au vizitat Școala Gimnazială ,,Toma T. Socolescu” din Păulești unde s-au desfășurat activitați alaturi de elevii si cadrele didactice de la învățământul primar.

Primarul comunei Păulesti, domnul.Sandu Tudor, a primit cu ospitalitatea românească partenerii din proiect și a prezentat în mod deosebit importanța educației și sprijinul pe care permanent îl acordă instituțiilor de învățământ din comună, apoi a prezentat instituția Primăriei Păulești .

Vizitele la școlile si grădinițele din comuna Păulești, activitățile prezentate de copii, activitatile de joc si miscare de la Sala de sport, vizitele la diverse institutii publice importante din orasul Ploiești,excursiile la Castelul Bran ,Castelul Peles, Parlamentul României si Muzeul Cotroceni,ospitalitatea si profesionalismul cadrelor didactice inimioase si cu spirit de echipa de la Școala. Gimnazială .,,Toma T.Socolescu” Păulești au contribuit la desfasurarea unei activitati de succes, un plus pentru dezvoltarea profesionala a partenerilor implicati.

Proiectele Erasmus deschid calea unui parteneriat educational important in dezvoltarea profesionala pentru cadrele didactice si elevii din Școala Gimnazială .,,Toma T.Socolescu” Păulești si Școala Gimnazială.,,Vlad Mușatescu „Gageni.

Schimbul de experiență a fost benefic pentru toti partenerii educationali implicati in proiect care au apreciat la superlativ profesionalismul si spiritul de echipa profesor-copil/profesor-profesor,precum si ospitalitatea românească,frumusetea Păuleștiului si a locurilor vizitate.

Multumiri dlui director al Scolii.Gimnazile ,,Toma T.Socolescu ” Păulesti, prof.Rădulescu Ovidiu , prof.inv.primar Stanescu-Necula Laura, prof.inv.primar Zaharov Nicoleta, prof.inv.primar Cireșanu Corina, prof.inv.primar Stanciu Lidia, inv.Rusine Roxana, prof.Stanescu-Necula Adrian, prof.Niculae Ioana si colegilor din Scoala.Păulesti si structurile arondate (grădinite,școli) pentru ECHIPĂ!🍀

,,Plus Cool Tour” ne-a insotit din nou in prezentarea obiectivelor turistice vizitate.

Navigare în articole